Toyota a anunțat o nouă investiție, cea mai mare de până acum în electrificare, care urmărește extinderea fabricii de baterii din Carolina de Nord la o capacitate de peste 30 GWh anual.
Ofensiva electrică a japonezilor de la Toyota include extinderea unei fabrici de automobile electrice în SUA și a uneia de baterii, cu o investiție de peste două miliarde de dolari și un termen de finalizare peste doi ani, după cum a anunțat compania.
Japonezii de la Toyota au decis ca producția modelului C-HR, ce urmează a primi o nouă generație, să fie transferată din Japonia mai aproape de principala piață, Europa, în Turcia.
Planurile japonezilor de la Toyota de electrificare sunt unele profunde și radicale, ele având la bază determinarea companiei de a deveni un producător imporatant de baterii pentru vehicule, capabil să susțină planul de lansări de vehicule complet electrice. Investițiile anunțate recent de companie includ și convertirea facilităților de producție a motoarelor, o mișcare curajoasă în contradicție cu planurile altor companii, inclusiv Renault – Dacia.
Toyota a preluat integral uzina din Kolin, Cehia, devenind astfel singurul acționar al acestei unități de producție. Denumirea fabricii se modifică de la 1 ianuarie în Toyota Motor Manufacturing Cehia, după ce PSA a vândut partea sa japonezilor.
Toyota Motor Europe a demarat producția noii generații Yaris în uzina din Franța. Modelul este primul de clasă B construit pe noua platformă TNGA a japonezilor.
Constructorul japonez Toyota anunță că a decis să repornească și ultimele două uzine din Europa care încă mai erau închise. Muncitorii vor reveni treptat la fabricile din Cehia și Marea Britanie începând din 25 mai.
Suzuki va vinde în Europa două modele Toyota, unul produs în Marea Britanie, celălalt, un SUV, produs în Japonia, ca urmare a continuării parteneriatului celor două companii japoneze.
Toyota și Mazda vor investi împreună 1,6 miliarde de dolari într-o fabrică în Statele Unite ale Americii, unde vor produce 300.000 de automobile pe an, potrivit Reuters și MarketWatch, care citează persoane familiare cu planurile japonezilor. Parteneriatul dintre cele două companii presupune și preluarea de către Toyota a unei participații de circa 5% la Mazda.